Ca un amurg ce se asterne
Peste munti, dealuri si vai,
Tristetea pare ca ma-ndeamna
Sa plec in lume, pe-alte cai.

Cum soarele se-ascunde-n nori,
Isi ascunde a sa fata,
Asa as vrea sa fug de lume,
Sa fug de mine, de-a mea viata.

Al meu destin e trist si gol,
La fel ca lacul ce-a secat,
Si iar ma pierd ca un ecou
In acel spatiu-ntunecat.

Lumina parc-acum s-a stins
Si sufletul mi-a inghetat,
Nimic nu as mai vrea sa simt,
Nimic din tot ce am sperat.

Intunericul s-a asternut,
Peste tot si peste toate,
Peste-al meu suflet chinuit
Fara iubire si dreptate.